miercuri, 30 iulie 2014

Carte .. mai bine NU

Am încercat în disperare să citesc "Piramida" de Tom Martin, cu greu am terminat-o. Subiectul e foarte interesant, deși îl gasești mai în toate cărțile de genul. Dar felul în care e scrisă lasă mult de dorit. În timp ce citești ai impresia că te uiți la un film de prost gust, din acela cu buget redus în care o tipă blondă face pe deșteapta iar tipul - eroul principal se îndrăgostește de ea chiar dacă e facută gramadă. Exista și niște personaje negative, prost descrise, care fac pe răii pe acolo dar nu-i ajung din urmă pe eroii principali, că doar ei trebuie sa rămână în viață până la sfarșitul cărții ca să salveze lumea de inevitabila catastrofă.
Noutatea ar fi complotul la nivel internațional prin care mai marii lumii își împart beneficiile noii ordini mondiale. Dar se rezolvă și chestia asta deoarece blonda si Făt Frumos reușesc să le dejoace planurile.
În concluzie numai dacă nu ai ce face te apuci de cartea asta sau poate dacă au dispărut toate celelalte cărți de pe fața pământului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu