Legatura

Am incercat sa imi impun o conversatie intre suflete cu copilul meu. Nu am reusit nici sa ajung la ea cu atat mai putin sa vorbim. In sufletul meu e o lupta, in al ei e liniste ca un univers plin de stele negru cu sclipiri orbitoare. Incerc iar si iar si am ajuns la un fapt concret: o legatura de suflet invizibila cu copiii mei este mai palpabila decat o imbratisare printre lacrimi. Imi place ce simt: ca influentez drumul lor prin simplul fapt ca eu cred si sper ca vor fi bine, nu bine, perfect. Viata este o lupta si eu ii sustin dincolo de orice asteptari pe care le au ei de la mine.
Nimic pe lumea asta nu poate sa interzica iubirea unei mame pentru copiii ei, iubirea mea pentru ai mei este infinita si neconditionata iar meseria de mama nu vine cu manual de folosire si nu primesti instructiuni cand pornesti la drum. Faci ce crezi ca este mai bine pentru copilul tau si speri ca faci ceea ce este corect. Copiii sunt diferiti, au spirite diferite si idei profunde, au viziuni colorate in viata si nu seamana unul cu altul. Asa ca nimeni si nimic nu te poate invata ce sa faci.
Cand am realizat ca trebuie sa fiu alaturi de ea, am inceput sa ii vorbesc in gand, s-o cred asa cum as vrea eu sa fie sau cum ar trebui sa fie, dar OARE nu ar fi mai bine sa fie asa cum este ea de fapt? Cine imi da mie dreptul s-o modelez doar fiindca asa trebuie? Poate daca o las fie EA, o sa am surpriza sa fie mai bine decat am sperat eu pentru ea. Nu-ti trebuie decat mult, mult, mult curaj. E greu sa te tragi deoparte si sa privesti, poate doar sa intervii din cand in cand cu o mana sau o umbrela pe langa ea.
Suflete puternice - copiii mei.
Suflet speriat si inconstient - eu.
Ganduri - o multime.
Planuri - in zadar.
Speranta - drumul infinit.
In zadar - o multime de ganduri.
O multime - pericole, experiente, dealuri, bucurii, zambete.
Eu - mama sau....
Copiii mei - Darul lui Dumnezeu.